Replică din spectacolul „Bucharest calling” semnat de tandemul Peca Ştefan (dramaturg) şi Ana Mărgineanu (regizor). Teatru opus celui clasic, total dezinhibat, care prezintă poveşti dure, secondate de proiecţii ce interacţionează aproape mecanic cu personajele.Actorii „o freacă” (spun „freacă” pentru a păstra canoanele de limbaj ale dramaturgiei contemporane) natural, desfăşurându-se într-un Bucureşti mizer şi uzat,iar scena părăseşte teatrul şi se transformă într-o bucată compactă şi transparentă de realitate.
Publicul priveşte ca într-un acvariu cu exponate când vulgare, când poetice, cu care poţi solidariza sau pe care le poţi acuza, în funcţie de gust şi sensibilitate.
Deşi îi lipseşte rafinamentul şi profunzimea zonei clasice, spectacolul se izbeşte cu dibăcie de peretele realismului, mânjindu-l cu un graffitti gri al mahalalei secolului XXI. Cam atât. Bucharest calling: ton de ocupat!
Un comentariu:
Eu frec, tu freci, el freaca, noi frecam, voi frecati, ei freaca.
Bine, domle, da ce FREACA pana la urma? FREACA viata.
Cel mai frumos mod de a te plimba prin existenta ta ca om este sa FRECI viata. Si ca sa o faci cat mai bine trebuie sa fii actor. Si unul bun, ca altfel nu iti merge.
A FRECA ceva insa nu inseamna ca faci un lucru bun, un lucru de calitate. De obicei te complaci intr-o situatia mizera, care te scuteste de eforturi fizice si intelectuale. Nu deranjezi pe nimeni si nu te deranjeaza nimeni. Ce frumos, ce elegant!
Si intradevar spectacolul nu are rafinament si profunzime, dar ce basca mea, cand FRECI viata, nu are nici un rost sa te mai complici.
In final pot sa va spun FRECATI-VA cu viata baetii mei.
Trimiteți un comentariu