Ride the wild wind

“Kamikaze”, textul Alinei Nelega montat de Gavril Cadariu propune doua tipuri de pledoarie despre cum e bine sa traiesti. Sau despre cum traiesti sa fie bine. Un chirurg de succes, obisnuit, asa cum insusi spune, sa fie pe primul loc, pledeaza pentru o viata generic spus linistita. Cu copii, nepoti, stranepoti, gratare in weekend, cu sotie frumoasa si chiar docila. Un univers controlabil ca si o masa de operatie, in care operatia este una simpla. Aproape de rutina. La polul opus, sotia sa taxeaza tocmai acest fel de viata, in care rutina si controlul se impletesc in ceva sec, fad si drept urmare dureros.
Metafora de baza se contureaza in jurul pasiunii pentru motocicleta; personajul absent, dar foarte bine conturat, Duke, la care ambele personaje se refera cand pledeaza propriul crez si propriile dorinte, aduce in discutie moartea. Nu insa moartea ca idee, concept, abstract, ci moartea ca realitate, ca optiune. Vantul de pe motocicleta, care te absoarbe si te controleaza, adrenalina care pompeaza natural in sange duce la absorbtie totala. Alegerea ramane la latitudinea specatorului. A avea dreptul la viata se traduce prin a avea dreptul la alegerea propriei morti. Altfel e fara sens. Sisific.
Cei doi actori (Christine Cizmas si Wolf E. Rahlfs) reusesc sa isi creeze cu usurinta al treilea pol, intr-un decor minimal, ajutati de efecte de lumina care iti conduc atentia. Pledoarii convingatoare, aproape frustrant de convingatoare, prin justetea cu care sunt abordate si prin relatia care respira, ca o balanta, fie intr-o parte, fie in cealalta. O invitatie la vals pe motoare puternice, in ritmuri (interioare) de Freddy Mercury. Ride the wild wind...

Razvan Zlavog